Am citit si mi-a placut

Am citit si mi-a placut

Am vazut si eu zilele trecute interviul dat de Dragos Schiopu pentru obsevatorul si mi-a placut, desi o mica parte din povestea lui o stiam. E dovada unui om care a dat mereu dovada de perseverenta, de tenacitate si care a stiut sa-si urmeze visele.

Desi pare usoara, treaba asta cu antreprenoriatul nu e nici usoara, si nici pentru oricine, iar faptul ca Dragos rezista in continuare in ciuda tuturor dificutatilor prin care trec firmele mai ales in ultimul an, de cand cu pandemia, demonstreaza ca are cunostintele necesare pentru a se descurca chiar si in conditiile grele cu care ne confruntam.

Cumva cred ca a demonstrat ca succesul avut cu blogul acum cativa ani nu a fost o intamplare, sau datorita unor cumuli de factori, sau datorita sprijinului unor oameni cunoscuti in online de la Bucuresti, asa cum se zvonea atunci. Mie imi e destul de clar ca succesul nu e dat de noroc, ci de cum un om are abilitatea de a se adapta, de a schimba strategiile si directiile si de a iesi pana la urma castigator din valtoarea vietii.

De asemenea eu cred ca o sa creasca destul de mult si proiectul de care se ocupa preponderent acuma, ma refer la FabricaDeBani.ro unde urmaresc cu mare interes fiecare nou episod de pe canalul de youtube.

Sfatul meu este ca atunci cand va uitati in jur, sa cautati astfel de oameni care au reusit sa demonstreze in timp ca au valoare si care ofera din valoarea lor si celor din jur. Pana la urma, daca nu ar fi facut el blogmeet-urile acum 10 ani, probabil nu ar fi auzit nimeni de blogosfera prahoveana sau de alte evenimente faine care au mai avut loc aici.

Mediul online și multitudinea de materiale publicitare

Mediul online și multitudinea de materiale publicitare

Te-ai trezit vreodată asaltat de fel și fel de informații pe care nu ai putut să le percepi într-un mod destul de eficient pentru tine? Spre deosebire de diminețile când îmi făcea oarecum plăcere să-mi deschid laptopul și să încep să citesc toate informațiile de pe site-urile de știri am descoperit în urmă cu puțin timp că nu mai scap de anumite reclame deranjante. De fapt n-aș putea să le numesc chiar reclame deranjante încât acestea nu îți aduc la cunoștință un anumit produs, ci mai degrabă tot încearcă să te forțeze să faci anumite lucruri pentru comunitatea ta care mai degrabă ar trebui să le facă oamenii politici.

Sincer să fiu m-am cam săturat să tot se spună ca anumite lucruri să se facă de către populație. Și chiar dacă am planta sute de hectare cu arbori tot nu ar fi suficient să ne păstrăm pădurea atât timp cât guvernanții nu dau o lege care să fie respectată și care să apere pădurea, iar acesta este doar un exemplu. Am înțeles că sunt anumite asociații care își doresc să facă ceva mai mult pentru ei, pentru viitorul tuturor, dar totuși astfel de materiale au ajuns să fie mult mai des difuzate decât acele reclame despre videochat Iași și despre tot ce înseamnă acest domeniu al videochatului.

Dacă în trecut nu aveam nicio șansă să scăpăm de astfel de reclame despre videochat, acum ne-au invadat toate aceste materiale de conștientizare. Problema nu este asta, problema cea mai mare este aceea că nimeni din cei responsabili nu par să ia deciziile astfel încât să protejeze țara și cetățenii ei. Iar asta este doar opinia unui om căruia îi place foarte mult să citească, să se informeze și în cele din urmă să ia decizii pentru a acționa într-un fel sau altul. Sunt curios când cineva va putea schimba ceva în această țară fără să aducă mai multe pagube ulterior acesteia.

Și de asemenea mai cred că acea zicală a bunicilor a fost total greșită spunând că poți repara un rău numai dacă faci un rău ceva mai mare. Nu sunt de acord cu acest lucru și spun că în primul rând legea ar trebui respectată de toată lumea și să fie egală pentru toți, ceea ce în prezent nu cred că am văzut asta, ci mai degrabă contrariul având în vedere ultimile întâmplări din aceste zile. Și cu toate astea noi cetățenii trebuie să fim atenți și de acord cu tot ce ne propun parlamentarii acestei țări, însă toate aceste lucruri nu sunt chiar atât de optime pentru oamenii de rând.

Prin urmare vor continua toate acele lucruri pe care nu ni le dorim și pe care de foarte multe ori chiar dacă avem în vedere să schimbăm câte ceva nu vom fi lăsați. Deoarece ni se va spune de fiecare dată că nu suntem în conformitate cu legea și cu tot ce dispune legea, însă nimeni nu poate fi sigur că respectiva lege este benefică și pentru acei oameni simpli și care încearcă să ducă cel puțin un trai decent.

O campanie surprinzătoare pentru ceea ce înseamnă spoturile publicitare

O campanie surprinzătoare pentru ceea ce înseamnă spoturile publicitare

Din ce în ce mai multe persoane se simt deranjate de spoturile publicitare care apar la tv sau pe canalele de socializare având în vedere că aceste spoturi le întrerup filmul sau clipul favorit. Bineînțeles există posibilitatea ca pe anumite canale așa cum este și YouTube-ul să plătiți un fel de abonament prin care veți putea primi conținut de calitate și în același timp veți fi scăpați de reclamele publicitare.

Deja nu mai putem spune că acest lucru aparține de domeniul noutății deoarece ne-am tot obișnuit ca programul nostru preferat să fie interupt fix atunci când acțiunea ajunge la un nivel maxim de suspans. Pe de altă parte suntem conștienți că aceste reclame sunt menite să aducă profit celor care le promovează. Iar dacă privim lucrurile în adâncul lor putem observa faptul că toate aceste reclame sunt de fapt un mod prin care anumiți producători și distribuitori se pot finanța prin ceea ce realizează.

Și practic ne învârtim într-un cerc continuu, toate aceste etape fiind continue. Însă ceea ce pare cu adevărat surprinzător este faptul că una dintre companiile importante din Londara, Mirriad, a realizat un soft prin care se pot introduce reclame în filmele care rulează pe Netflix, dar și pe HBO GO. Iar în legătură cu acest lucru se spune că aceste reclame vor fi poziționate într-un spațiu, astfel încât să nu-l deranjeze pe cel care se uită la un anumit film, dar în același timp se mai spune că acest tip de reclame vor fi destul de vizibile, evidente pentru cei care privesc.

Astfel spus nimeni nu mai poate scăpa de reclamele publicitare oricât de mult și-ar dori unii dintre noi acest lucru. În altă ordine de idei este din ce în ce mai evident faptul că și această piață evoluează de la o zi la alta, iar lucrurile se întâmplă cu o viteză amețitoare, fără să înțelegem prea multe lucruri într-un timp atât de scurt.

https://www.youtube.com/watch?v=rLnZaItawYg

Votați invitatul anului 2019 „Generația lui John”

Votați invitatul anului 2019 „Generația lui John”

Pentru fiecare sfârșit de an, una dintre cele mai cunoscute emisiuni locale din județul Prahova va face trage linie și va nominaliza invitatul anului 2019. Și pentru ca acest lucru să fie posibil toți fanii emisiunii și simpatizanții acesteia sunt rugați să-și voteze favoritul. În urma clasametului voturilor se va alege invitatul anului 2019 în cadrul evenimentului „Gala Generația lui John” care va avea loc în mall Ploiești Shopping City. De asemenea toate persoanele care sunt interesate să voteze invitatul anului, și în special preferații lor, o pot face deja, în fiecare zi până pe data de 18 decembrie.

Ba mai mult decât trebuie să știți că puteți și aveți posibilitatea de a vota o singură dată pe zi preferatul vostru. În acest an, 2019, emisiunea „Generația lui John” a găzduit invitați din diferite domenii de activitate, printre care cei mai mulți au fost vloggeri, scriitori, dansatori, voluntari, fondatori de proiecte atât online, cât și offline, creatori de modă, fotografi, debateri, make-up artiști, profesori, elevi, dar și floriști și antrenori de fitness. De asemenea printre cele mai sonore nume atât pe plan local și mai mult decât atât amintim de Cristina Almășan (vlogger), Toma Agatha (artist local), Corina Popa (fondator „Școala de gramatică”), Ana Nedelcu (președinte FJT Prahova), Ciprian Dafinescu (vlogger ploieștean) și Iulian Șerban (ultramaratonist).

Totodată nu trebuie să uitați că tot în cadrul campaniei „Invitatul anului 2019”, pentru al treilea an consecutiv, se va oferi Bursa Generația lui John. În valoare de peste 10.000 euro, bursa constă în 4 ani de școlarizare în sistem privat pentru un elev de gimnaziu, aceasta fiind oferită în colaborare cu Școala Internațională Spectrum Ploiești.

Mai multe detalii despre toate acestea găsiți pe pagina de facebook, instagram a emisiunii Generația lui John, dar și pe site-ul generatialuijohn.ro. De asemenea nu uitați de îndemnul prezentatorului John Cristea – „Votează invitatul anului 2019, vino la Gala Generația lui John din Ploiești Shopping City de pe 18 decembrie și fii portavoce pentru tineret!”.

Când îți dai seama că ai nevoie de un contabil?

Când îți dai seama că ai nevoie de un contabil?

Nu mai este nevoie să ne mai imaginăm ce se poate întâmpla dacă numai într-o lună ai greșit un mic calcul în afacerea ta. Nici nu mai ai timp să vezi ce ai greșit că sigur te trezești cu vreun control. Și oricât de mult ți-ai dori să fie totul ca la carte îți dai seama că tot ți-a scăpat ceva, iar lucrurile nu sunt pe capul tău. Bineînțeles nu este imposibil să ai totul pus în regulă, dar niciodată nu se știe când inspectorii vin cu anumite cereri pe care tu nu le poți îndeplini. Sau mai bine spus nu te poți simți atât de pregătit încât să le răspunzi pe măsură sau să le demonstrezi prin documentație că totul este în ordine și că nu ai niciun fel de problemă.

Cu toate astea sunt și persoane care se încăpățânează și cred că pot rezolva totul, chiar dacă nu au studiile unui contabil și chiar dacă au senzația că știu tot și că se pot descurca în aproximativ orice situație. Din păcate lucrurile nu sunt chiar așa, mai ales când te trezești cu nu știu ce control sau când ai impresia că știi la ce să te aștepți, dar cu surprindere descopri cu totul și cu totul alte lucruri pe care, poate, nici măcar nu le aveai în vedere. În altă ordine de idei pentru a putea scăpa de toată această povară fiscală tot ce poți face tu este să te îndrepți către contabilitate București.

Apelând la serviciile acestora îți vei da seama cât de important este un contabil în afacerea ta și cât de mult trebuie să schimbi anumite aspecte în funcție de deciziile și hotărârile pe care le puteți lua la îndemnul unui contabil veritabil. În plus de asta un profesionist în domeniu întotdeauna îți va spune în timp util tot ceea ce tu ai nevoie să știi și poate și ceva mai mult, având în vedere că mediul afacerilor din punct de vedere al legilor care se tot schimbă parcă ar sta pe o pojghiță de gheață oricând gata să se spargă.

De altfel este bine să înțelegi în timp util tot ceea ce îți transmite contabilul tău, mai ales că toate legile se schimbă de la o zi la alta și la un moment dat oricât de mult ai ține pasul îți vei da seama că tot ai greșit cu ceva, că tot nu cunoști anumite amănunte. Iar toate aceste schimbări puse împreună te vor face să te îndrepți către o strategie greșită, dacă nu ai pe cineva competent să se ocupe de toate calculele și să înțeleagă ce tu ai nevoie la momentul oportun.

Printre multe altele trebuie să știi că un contabil bun îți va veni în sprijin și te va face să înțelegi toate metodele noi de calcul, dar și toate acele schimbări care sunt puțin mai greu de înțeles, mai ales dacă nu faci parte din acest mediu al contabililor. Asadar dacă încă te confrunți cu anumite probleme și nu neapărat cele legate de calcule, ci mai degrabă de noile norme de gestiune poate că ar fi mult mai la îndemână să apelezi la un expert în contabilitate.

Soluții la îndemână chiar și atunci când bateria auto îți face probleme

Soluții la îndemână chiar și atunci când bateria auto îți face probleme

Când te gândești că lucrurile ar părea destul de simple într-o lume dezvoltată ca a noastră fix atunci ne dăm cu stângul în dreptul, mai ales atunci când vine vorba despre automobile. Fiecare dintre noi își dorește cea mai arătoasă mașină și care să aibă în dotare mulți cai putere. Bineînțeles toate acestea le pot avea în special acele persoane care au un buget ceva mai mare decât minimul pe economie, că doar nu își vor alimenta super mașina doar pentru a da o tură prin oraș de dragul de a se etala. Ei bine am putea spune că sunt și astfel de specimene, dar să nu vorbim despre ele, căci în această relatare alta este problema.

Nu știu câți dintre voi au pățit următorul lucru, dar pentru mine cu siguranță a fost cea mai jenantă chestie care mi s-a întâmplat și sper să nu mă mai întâlnesc cu astfel de pățanii niciodată. Am vrut să evadez din rutina zilnică într-un loc drag mie, numai că ce să vezi mașina mea nu prea dădea semene că vrea să se alimenteze de la baterie. Am stat și m-am gândit oare ce era de făcut în acel moment, mai ales că ora la care eu voiam să întreprind acea călătorie nu era una foarte oportună pentru a cere ajutorul unui apropiat sau a unui prieten.

Oare ce era de făcut? Mașina nu se alimenta, iar eu îmi doream tare mult să plec. Chiar dacă lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, în cele din urmă am îndrăznit să-mi trezesc un prieten și să apelez la sprijinul lui. De asemenea l-am rugat să aducă și cablurile, dar și încărcătorul pentru bateria mașinii având în vedere că amândoi avem în posesie același tip de automobil. Chiar dacă mi-am luat înjurăturile de rigoare trebuie să recunosc faptul că al meu prieten a venit echipat cu tot ce se putea pentru a urni mașina din loc.

Aș putea spune că într-o astfel de situație m-am ales cu cel mai bun prieten, dar dacă voi veți avea parte de un astfel de incident ar fi bine să aveți la îndeamână soluții de rezervă. Iar un lucru important pe care trebuie să-l știți este faptul că întotdeauna cablurile și încărcătoarele pentru baterii auto pot fi găsite online pe www.autopieseonline24.ro. De asemenea în cazul în care nu prea vă pricepeți la cum stau lucrurile în legătură cu acele cabluri și cu încărcarea bateriei, dar și cu multe alte chestioare ce au legătură cu automobilul vostru în cele ce urmează veți descoperi ceva important, un loc incredibil din care veți avea de învățat în orice moment.

Sunt convins că întâmplarea mea din acea seară nu a fost foarte plăcută nici pentru prietenul meu pentru că i-am stricat somnul și nici pentru vecinii noștri de bloc care au auzit toată forfota noastră și câteva încercări eșuate de a putea porni mașina din loc. Dar cu ceva răbdare și tutoriale de pe youTUBE.com dar si echipamentele necesare am reușit să o punem în funcțiune, chiar dacă aparent ne-a dat mari bătăi de cap.

Semimaratonul Bucuriei, Urlați – 28 septembrie 2019

Semimaratonul Bucuriei, Urlați – 28 septembrie 2019

Te-ai gândit că poți face un lucru de care poți beneficia și tu, dar și comunitatea din jurul tău? Poate că încă nu îți dai seama cât de important este chiar și cel mai mic gest, astfel încât starea ta de spirit să fie mai bună, iar tu să te simți în formă. Și să fim serioși cine nu ar vrea să realizeze ceva pentru a se simți mult mai bine?

Am fi egoiști să spunem că noi realizăm lucruri doar pentru oamenii din jurul nostru. Să fim realiști ceea ce facem nu facem doar pentru semenii noștri, ci în primul rând le facem pentru noi și pentru binele nostru. Iar pentru a ne bucura de acest bine avem nevoie și de evenimente care să ne ofere această bucurie de care noi avem nevoie.

Care sunt cele mai importante evenimente care îți pot aduce beneficii atât ție, cât și oamenilor din jur?

Pentru personalitățile puternice cele mai benefice evenimente sunt acele evenimente sportive care implică și diferite cauze caritabile. Iar cei care sunt implicați în semimaratoane și maratoane cunosc toate aceste date și detalii mult mai bine decât orice altă persoană. De asemenea este mult mai ușor să simți că faci ceva pentru tine participând la un semimaraton și să te pregătești pentru acesta, decât să ai senzația că poate ar fi bine să faci ceva și pentru tine, dar să ai motivația necesară.

Un astfel de eveniment este și Semimaratonul Bucuriei, care va avea loc pe data de 28 septembrie, la Urlați. De altfel pentru pregătirea acestui semimaraton au avut loc și vor avea loc și evenimente care vin în ajutorul vostru pentru a vă face experiența din cadrul acestui semimaraton mult mai ușoară și în același timp mult mai plăcută. În acest context pe data de 14 septembrie va avea loc cea de-a treia tură de recunoaștere pe traseele de semimaraton și cros.

De altfel aceste trasee de 10 kilometri și 21 de kilometri se vor desfășura pe dealuri și printre vii, sâmbăta pe data de 14 septembrie, anul curent. Ba mai mult decât atât organizatorii spun că aceste trasee sunt cele de anul trecut, iar startul va fi de la ora 9.00 de la Stadionul din Urlați – strada Orzoaia de Sus, 106300, Urlați – iar de acolo se va pleca pe trasee.

Ce-ți poate oferi participarea la un semimaraton?

Dacă încă mai stai pe gânduri în acest sens poate că ar trebui să te gândești și la următoarele beneficii pe care ți le poate da un astfel de eveniment:

  • pregătire fizică îndelungată ceea ce duce la un corp sănătos și un aspect fizic de invidiat;
  • spiritul de competiție, care este nelipsit în astfel de evenimente sportive și cel care duce către orgolii nemăsurate, dar și prietenii de lungă durată;
  • socializare cu diferite persoane care îți pot împărtăși aceleași pasiuni sau activități pe care ți le dorești și tu;
  • bunăvoie și bună dispoziție pe care ți le pot oferi astfel de evenimente sportive pe parcursul lor;
  • garanția că ai realizat ceva benefic și pentru semenii din jurul tău;

Prin urmare dacă îți dorești să ai parte de astfel de lucruri benefice oricărei personalități puternice poți participa la Semimaratonul Bucuriei. Mai multe detalii despre înscriere și nu numai la acest semimaraton puteți găsi la adresa: www.runtourlati.ro.

Ce se intampla cu gunoiul in Ploiesti

Ce se intampla cu gunoiul in Ploiesti

Initial am fost tentat sa cred ca administratia nu-si face treaba, in ciuda postarilor pe facebook cum ca s-a facut curatenie si ca tot gunoiul a fost ridicat. Chiar am atras atentia celor din primarie ca sunt cateva zone in care gunoiul inca zace in mormane si nu s-a atins nimeni de el.

Dupa ce le-am atras atenia a doua zi dimineata locul era curatat si gunoiul ridicat, problema ciudata e ca a doua zi seara erau din nou ghenele pline si multe mormane de gunoi pe langa, apoi iar a fost ridicat si au aparut alte mormane de gunoi dupa alte doua zile.

Ce va povestesc mai sus s-a intamplat in cartierul meu, dar presupun ca povestea nu e diferita nici in alte cartiere.

Plimbandu-ma pe strazile diferitelor cartiere am observat peste tot mormane de gunoi. Nu am de unde sa stiu daca au fost ridicate sau nu, la mine in cartier stiu sigur ca au fost ridicate si curatata zona de vreo doua ori si totusi mormanele persista…

Asa ca ma intreb, de unde atata gunoi…. ce se intampla si de ce alta data erau ghenele goale iar acum sunt pline si dau si pe afara… ce e diferit de data asta?

Producem atat de mult gunoi….

Pe de alta parte, sunt mai ingrijorat de cantitatile imense de gunoi pe care le producem decat de faptul ca administratia si-ar putea sau nu face treaba. Producem muntii de gunoaie o data la 2-3 zile. Nu am sa o dau in chestii ecologiste despre cum sa salvam planeta dar totusi traiesc cu impresia ca producem atat de mult gunoi incat in ritmul acesta o sa fim ingrpoati cu totul in el in curand. Nici nu iau in considerare cat din el este plastic si cat nu, ci doar faptul ca ar trebuii sa avem mai multa grija cu cantitatea de gunoi pe care o ducem zi de zi la ghena.

Intel pune bazele unui nou concept de laptop

Intel pune bazele unui nou concept de laptop

Tehnologia nu doar că evoluează dar face minuni pe alocuri, așa se întâmplă și cu cei de la Intel care au arătat pentru prima dată în ultimii ani un concept de laptop revoluționar. Pentru anul 2019 Intel are planuri mari, având în plan un nou model de laptop denumit Intel Honeycomb Glacier. Ceea ce încearcă specialiștii de la intel este să aducă cele două ecrane într-unul singur dar totodată să nu ocupe foarte mult spațiu și să fie portabil.

Dacă proiectul va fi de succes ar trebui să rezolve în special nevoia de multi-tasking, având un ecran principal în partea de sus pentru jocuri sau alte activități dar și un ecran în partea de jos pentru multimedia, browsing sau orice altă activitate. Nu este deloc mare fiind capabil să se plieze asemeni unui laptop obișnuit, ba chiar putem spune că este cu ceva mai mic față de unul obișnuit. Panoul primar are 10.6 cm și 1080 p iar cel secundar de 12.3 inch cu o rezoluție de 1920 x 720 pixeli și este bine gândit astfel încât să nu te distragă de la jocurile video.

Intel este una dintre puținele companii care au realizat că dispunerea ecranelor într-o astfel de formă reprezintă o metodă bună pentru gameri cât și pentru streameri sau freelanceri să își optimizeze modul de operare al laptop-ului. Intel a gândit ani la rând acest proiect, oferind laptop-ului răcirea necesară mulțumită design-ului complet diferit. Deocamdată nu se știu foarte multe informații cu privire la specificațiile laptop-ului însă potrivit informațiilor de pe internet acesta va avea o placă grafică nVidia GeForce 1060 dar și un procesor cu 8 nuclee.

De ce au antreprenorii un interes crescut față de AmanetAuto.ro?

De ce au antreprenorii un interes crescut față de AmanetAuto.ro?

Da, știu că nu te-ai gândit la asta, dar sunt cazuri (din ce în ce mai multe) când antreprenorii aleg să se îndrepte către amanet auto în detrimentul băncilor și al creditelor. Indiferent de tipul de credit sau de tipul de bancă.

Nu este obligatoriu ca toată lumea să fie de acord cu ceea ce noi scriem în acest articol, dar există câteva adevăruri, pe care trebuie să le luați în calcul și de ce nu să le însușiți ca atare. Iar printre acele câteva adevăruri de care vă vorbeam se numeră și următoarele fapte și chestiuni.

Listă cu câteva adevăruri despre amanetauto.ro:

  • aici vei avea parte numai de profesioniști;
  • poți obține rapid și ușor până la 75% din valoarea automobilului tău;
  • vei avea parte de comisioane acceptabile de 9% și la vedere, astfel încât să nu te trezești la un moment dat că ai sume colosale de plătit;
  • garanția că mașina ta nu va fi vândută;
  • o găsești în siguranță în orice moment în care îți dorești să o ridici;
  • scapi de birocrație și de tonele de hârtii;
  • o poți vinde chiar în cadrul AmanetAuto.ro, poți primi un preț corespunzător, încât îți poți achita creditul, iar cu restul poți pleca acasă liniștit;

Acestea sunt doar o parte din motivele esențiale pe care antreprenorii le iau în calcul, atunci când se gândesc să meargă pe varianta unui Amanet Auto. Și nu, nu trebuie să te rușinezi că apelezi la o astfel de tactică.

Fie că vrem, fie că nu în momentul în care gestionezi o afacere în vremuri tumultoase ca acestea încerci să-ți faci mereu un plan de rezervă. Și fie vorba între noi, băncile nu reprezintă în fiecare situație soluția ideală pentru a putea ieși dintr-o situație de criză.

În primul rând pentru că vei pierde foarte mult timp, pe care din păcate nu îl ai la dispoziție și mai apoi să nu uităm de birocrație. Cui îi face plăcere să stea pe la cozi pentru a-și rezolva problemele? Nimănui! În schimb în cadrul unui Amanet Auto lucrurile se desfășoară mult mai rapid.

Iar faptul că vei primi circa 75% din valoarea automobilului este mai mult decât rezonabil. În plus tot ce vei avea de plătit se face la vedere, fără alte surplusuri sau comisioane extra. Și să nu uităm că dintre toate, mașina ta nu va fi vândută în cazul în care ai întârziat cu plata.

Cu toate acestea nu ezita să discuți cu cei de la Amanet Auto pentru a ajunge la un numitor comun. Prin urmare, numai dacă vei lua în calcul aceste lucruri mărunte vei observa avantajele aferente pe care le poți avea, chiar dacă tu nu aveai o impresie atât de bună despre amanetul auto. În altă ordine de idei este mult mai ușor și în același timp mai eficient să obții bani rapid la un amanet auto decât de la o bancă.