Intel pune bazele unui nou concept de laptop

Intel pune bazele unui nou concept de laptop

Tehnologia nu doar că evoluează dar face minuni pe alocuri, așa se întâmplă și cu cei de la Intel care au arătat pentru prima dată în ultimii ani un concept de laptop revoluționar. Pentru anul 2019 Intel are planuri mari, având în plan un nou model de laptop denumit Intel Honeycomb Glacier. Ceea ce încearcă specialiștii de la intel este să aducă cele două ecrane într-unul singur dar totodată să nu ocupe foarte mult spațiu și să fie portabil.

Dacă proiectul va fi de succes ar trebui să rezolve în special nevoia de multi-tasking, având un ecran principal în partea de sus pentru jocuri sau alte activități dar și un ecran în partea de jos pentru multimedia, browsing sau orice altă activitate. Nu este deloc mare fiind capabil să se plieze asemeni unui laptop obișnuit, ba chiar putem spune că este cu ceva mai mic față de unul obișnuit. Panoul primar are 10.6 cm și 1080 p iar cel secundar de 12.3 inch cu o rezoluție de 1920 x 720 pixeli și este bine gândit astfel încât să nu te distragă de la jocurile video.

Intel este una dintre puținele companii care au realizat că dispunerea ecranelor într-o astfel de formă reprezintă o metodă bună pentru gameri cât și pentru streameri sau freelanceri să își optimizeze modul de operare al laptop-ului. Intel a gândit ani la rând acest proiect, oferind laptop-ului răcirea necesară mulțumită design-ului complet diferit. Deocamdată nu se știu foarte multe informații cu privire la specificațiile laptop-ului însă potrivit informațiilor de pe internet acesta va avea o placă grafică nVidia GeForce 1060 dar și un procesor cu 8 nuclee.